Cuvant

Fugim de munţii noştri să vizităm Parisul

 

              Cine nu a auzit de Roşia Montană? Dar, de fapt ce s-a auzit despre Roşia Montană? Cu siguranţă s-a auzit de controversele legate de proiectul minier şi mulţi ȋşi dau cu părerea, dar cȃţi au călcat ȋn acele locuri?...

            Am ajuns la Roşia Montană fără să fiu cȃtuşi de puţin interesată de proiectul minier, ȋntrebȃnd un profesor din Cȃmpeni cȃteva lucruri despre zonă. Era ora 14.15; se pare că am ȋntȃrziat. Complexul muzeal avea orarul de vizită pȃnă la ora 14.00; am stat de vorbă cu portarul - stătea rezemat de tocul uşii, cu un fir de iarbă ȋn colţul gurii şi privea nemulţumit culmea muntelui. Era prea supărat să poată spune prea multe, "am lucrat ȋn mina asta şi acum ne mută pe toţi. Eu stau aci, după dealul asta, da` acu trebuie să plecăm şi noi". I-a telefonat ghidului, spunȃndu-ne să-l aşteptăm. După cȃteva minute a apărut şi ghidul. Părea bucuros că eram al doilea grup de vizitatori din acea zi şi a fost de acord să ne ȋnsoţească. Al dolea grup deci...şi grupurile erau formate din 4-5 persoane. Nu e cam puţin avȃnd ȋn vedere că mai toţi ştim să ne dăm cu părerea cȃnd vine vorba de Roşia Montană?...

            Ghidul, foarte bine documentat şi nerăbdător să-şi ȋnceapă povestea, ne face iniţial cunoscute condiţiile de vizitare ale Complexului Muzeal, facȃnd un scurt sumar a ceea ce urma să vedem. Am ajus in faţa unei porţi metalice boltite pe frontispiciul căreia era inscripţia Alburnus Maior, numele sub care era cunoscutră mina ȋn timpul romanilor. Ne aflam ȋn faţa galeriilor romane. Am coborȃt ȋmpreună cu ghidul aproximativ 150 de trepte umede şi alunecoase ȋn subteran, ascultȃnd, ȋntrebȃnd şi uimindu-ne de ceea ce vedeam; erau galerii ȋn formă trapezoidală, care te purtau ca printr-un labirint prin tot muntele. Am ieşit după vreo 45 de minute, timp ȋn care ne-am răcorit bine de tot (erau 8-10° C ȋn mină), urmȃnd să vizităm curtea muzeală, ȋn care erau expuse unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraș, construcțiile folosite pentru separarea aurului de piatră, numite "șteampuri", precum şi pietre funerare romane.

            Am plecat de la muzeu dupa aproape două ore şi am urcat (pe un drum impecabil - sunt cȃteva astfel ȋn Romȃnia totuşi) ȋn centrul localităţii, străbătut de case vechi, multe din ele monumente istorice. Auzisem ghidul vorbind de nişte lacuri artificiale, numite "lacuri pentru şteampuri" sau "tăuri" şi am ţinut neapărat să vad macar unul din ele. Drumul mergea pȃnă la primul lac, Tăul Brazi. Un lac foarte ȋngrijit, o curăţenie exemplară, locuri amenajate pentru turişti. Este un peisaj mirific, greu de descris şi care merită pe deplin văzut. Doar că noi nu obişnuim să apreciem ceea ce avem; vedem doar dacă undeva e mizerie, cu asta rămȃnem, cu dezgust şi apoi mergem să vedem Parisul. Plătim cumva să vizităm suburbiile si mizeriile Parisului? Sunt destule şi acolo, dar ne ȋntoarcem ȋncȃntaţi că am vazul Turnul Eiffel şi cȃteva săli din Luvru, fără să ne pese cȃtuşi de puţin de arta. 










 

Şi cuasta ce mai e?

 

 

               Au încercat nenumăraţi învăţaţi de-a lungul timpului să dea o definiţie cât mai clară prieteniei. Însa e greu să ajungi să cunoşti într-adevăr semnificaţia termenului. Viaţa îţi vine de multe ori în ajutor, încercând parcă să te facă să înţelegi prin intermediul propriei trăiri ce este aceea o prietenie. Cel mai uşor de înţeles este în momentul în care te simţi tradat, te simţi frustrat şi poate uneori marginalizat. E cel mai simplu mod în care viaţa te poate face să înţelegi ce este prietenia; celelalte definiţii nu mai contează. Singurul lucu care contează e ceea ce simţi tu ca individ, ceea ce trăieşti tu. Prietenia face parte din viaţă "Fără prietenie nu există viaţa!"(Cicero), sau cel puţin face parte din sufletul fiecaruia din noi, la fel cum fac parte fericirea, iubirea, ura etc. 

           Suntem fiinţe raţionale, comunicăm, socializăm, motiv pentru care ajungem la prietenie; sufletul ne cere asta, nu este o voinţă personală. Prietenia este "un suflet în două trupuri"(Aristotel), frumos spus; lucru cu care nu sunt întru totul de acord pentru că sufletul fiecaruia dintre noi este în cautare de suflete compatibile. Daca am avea acelaşi suflet, nu am putea şti niciodată dacă unul din noi greşeşte, am elimina din start tot ceea ce înseamnă nedreptate, minciună, trădare şi nu am şti niciodată ce înseamnă a iubi.

            Într-o prietenie nu e de ajuns să dai totul, trebuie întâi de toate să fi capabil să primeşti totul şi să şti să ierţi. Iertarea este o eliberare a sufletului, o descătuşare în calea amăgirii şi a uitării, pentru că nu ochii care nu se văd se uită, ci uită ochii care se prefac că nu văd. Uitarea este soluţia celor laşi, ceea ce vine în contrast cu dorul, sămânţa din care se nasc nostalgia, neliniştea şi speranţa revederii.

           Dumnezeu ne-a înzestrat cu suflet, tocmai pentru a putea fiecare gusta diversele forme de manifestare ale acestuia. Prietenia este una din aceste trăiri, este un act de compatibilitate între suflete, un mod firesc pentru noi de a face diferenţă între oameni.

           "Multi te preţuiesc pentru câte o faptă a ta; te preţuieşte cu adevărat numai acela pentru care exişti întreg, pentru tine însuţi."(N. Iorga)